Locuri pe care vreau să le vizitez anul acesta

Știu, este genul de articol care te astepti să apară la inceput de an. Am întârziat puțin dar tot vreau să împărtașesc cu voi bucketlist-ul pentru anul acesta. Unele locuri sunt o noutate pentru mine iar in altele imi doresc mult sa ma întorc.

Vara trecută am fost pentru prima dată in Portugalia și mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam, mai ales Lisabona. M-as întoarce în fiecare an și doar pentru a bea o cafea pe o terasă din centrul orașului uitându-mă la oamenii ce trec pe stradă (is that weird?!).  Primul lucru pe care vreau sa îl fac când ajung este să mănânc “camarao” cu usturoi și, bineînțeles, Pasteis de Nata.

Emiratele Arabe Unite sunt o noutate pentru mine, defapt, încă nu am iesit înafara Europei. Deja ne-am plănuit vacanța in Dubai și sunt atât de multe locuri pe care vreau să le vizitez. Mi-ar plăcea să ajung într-un safari tour în deșert, să fac poze cu o cămilă drăguță și să-mi fac un tatuaj cu henna.

 

Am fost de multe ori în Germania însă de data asta vreau să ajung neapărat si la Castelul Neuschwanstein. Castelul este inspiratia lui Disney pentru crearea Castelului Frumoasei Adormite din Disneyland, dar si a binecunoscutei sigle Walt Disney. Castelul Neuschwanstein este unul din principalele atracții turistice ale Bavariei.

Oktoberfest este in bucketlist-ul meu de multă vreme. Am fost la cateva „Bierfest-uri” in Germania însă nimic nu se compară cu originalul Oktoberfest.

Follow:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.