Milan Travel Diaries – 3 Days, 2 Girls, 1 City

Mini vacanța noastră la Milano a fost una spontană. Oly era într-un road-trip prin Italia iar eu cand am văzut ce prețuri au biletele de avion catre Milano (60 lei!!!) nu am stat mult pe gânduri și am deci să merg să o vizitez.

Milan Travel Diaries, Milan Vlog

De data asta nu voi face un Travel Guide pentru că în cele 3 zile petrecute la Milano consider că nu am apucat să vedem suficient de multe pentru a putea da sfaturi sau face recomandări. În schimb, pot să îți povestesc ce am făcut și ce am apucat să mâncăm vedem in cele 3 zile scurte petrecute la Milano. Pentru că scopul vacanței a fost să petrec timp cu Oly, recunosc că nu m-am documentat prea mult despre atracțiile turistice înainte să pornesc la drum. Am vrut să decidem împreuna ce facem și ce vizităm, și sa fie o vacanță cât mai relaxantă.

Zborul de la Cluj la Milano l-am avut seara așa că am ajuns târziu și fiind obosite, am stat ca două bătrânele la povești, pe balcon,  în loc să ieșim în oraș.

Ziua 1:

Deși aveam mașină, am ales să ne deplasam prin oraș cu mijloacele de transport în comun. Un bilet valabil 24h pentru bus, metrou și tramvai costă in jur de 4 euro. Un loc de parcare cel putin dublu. In prima zi ne-am dus direct la Dom ca orice turist adevarat. Văzusem niște poze tare frumoase făcute de sus așa că am optat pentru un bilet care include intrarea in catedrală, in muzeu (care este închis miercurea btw) si sus pe terasă (care este defapt acoperișul). Urcarea pe scări a fost putin claustrofobică dar priveliștea de sus merită. Cel mai bun gelato l-am mâncat in Navigli, unde e foarte frumos seara, plin de baruri și terase.

Gelateria se numește Rivareno.

gelato in milan, milan travel diaries

Ziua 2:

In cea de-a doua zi ne-am urcat în mașină și am pornit spre Lake Como. Citisem înainte despre plajele publice, unde sunt situate dar totuși a durat ceva până sa găsim o plajă mai mare. Aici găsiti lista cu plaje, noi am ajuns in final la San Giovanni Beach (care nu se gasește pe Google Maps dar poți scrie Bellagio. De acolo găsești ușor). Chiar dacă nu mergeți la plajă merita o plimbare pe drumurile înguste din jurul lacului pentru că peisajul este superb. Pe George Clooney nu l-am vizitat, poate data viitoare.

lake como

Ziua 3:

Ultima zi am dedicat-o shopping-ului pentru că, sa fim seriosi, nu se poate atlfel in Milano.. Pe lângă asta, am prins reduceri!!! Și ia ghici ce ne-am cumpărat noi in iulie… cizme. Pe care le-am purtat pe avion pentru ca oricât de mult “talent” aș avea la împachetat, o pereche de cizme nu aveau cum sa îmi încapă în ghiozdanul cu care am venit (Bagaj mic de mână à la Wizz). Bineînțeles că am intrat “scurt” și in Lush.
Seara, eu, motanul încălțat, am pornit spre aeroport. Nu mai aveam mult si rămâneam în Milano. Din cauza unu accident pe autostradă, în loc să fac 30 de minute pe drum am făcut o ora si 30 de minute.

Dacă vrei sa vezi un rezumat video al vacanței noastre dă click pe video-ul de mai jos.

Dacă vrei să citești mai mult despre vacanțe:   http://owlipop.com/blog/en/category/travel/

Youtube:

RO:  https://www.youtube.com/channel/UCjmF9MNOY2Y2Y0biwGxnNmw

EN: https://www.youtube.com/channel/UC31pneQC9aYRHhUNt15rtgA

Follow:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *